Ce înseamnă de fapt mâncare „halal” ? Tipurile de mâncare denumite colectiv „halal” sunt cele care sunt permisă pentru consum conform legii islamice. De fapt cuvântul provenit din limba arabă se traduce ca „permis” ori „legal” conform acestor reguli musulmani. Poate cea mai importantă caracteristică a preparatelor de tip halal este că acestea nu trebuie să conțină carne de porc sau orice produse pe bază de carne de porc.Dacă este să ne gândim mai bine, există o sumedenie de preparate ce ar putea fi conforme cu aceste reguli musulmani. Spre exemplu, chiar shaorma poate fi preparată urmând principiile halal.
Poate una din cele mai emblematice mâncăruri ale Orientului Mijlociu, shaorma este, după cum bine știm, un preparat obținut din carne de miel. Dar totuși, care este modul de preparare al unei shaorma autentice, ce respectă totodată aceste reguli musulmani? Haideți să descoperim în continuare,
Primul pas este cel de a marina carnea de miel, sau, în unele cazuri, pui. De obcei, aceasta se va marina într-un amestec de iaurt, suc de lămâie, usturoi și condimente, Carnea trebuie marinata cel putin câeva ore, dar de preferat peste noapte, pentru a permite aromelor sa patrunda.
Apoi, carnea se va găti la rotisor și seva fierbe la foc până devine crocantă la exterior și fragedă la interior. Pe măsură ce se gătește, carnea este tăiată din rotisor folosind un cuțit ascuțit și colectată într-un recipient. La final, trebuie doar să pregătim legumele, acestea servindu-se cu legume, un alt aliment ce respectă acele reguli musulmani care stau la baza a tot ce este considerat „halal”.
Înainte de asamblare vom pregăti sosul, de obicei un amestec de iaurt, usturoi, tahini, suc de lămâie și sare. În final, pentru a asambla shaorma, începeți prin a încălzi pâinea pita sau lipia. Apoi, asezati un strat de carne fiarta pe pâine, urmat de legume si sos. Folia poate fi rulată și asigurată cu o scobitoare sau învelită în folie pentru o manipulare ușoară.
Dacă vă atrage perspectiva unei vacanțe pe tărâmuri ale culturii arabe, cu siguranța veți avea șansa de a gusta o shaorma adevărată. Înainte de a porni la drum, nu uitați să încheiați o asigurare de călătorie